miercuri, 3 iunie 2015

A fi, sau a nu fi... varză?


Am trecut de clasica zi în care ne felicităm pentru copilul din noi. Nu știu la voi cum e, dar copilul din mine cam lipsește. Deci no scutece peste 9 luni. :)
Totuși, mi-am făcut o porție mare de varză cu afumătură. Așa... în amintirea copilului mâncăcios de-acum 10 ani sau mai mult.


Varza este mâncarea pe care bunica o făcea perfect, străbunica la fel, iar de mama ce să mai zic? Asta mâncam cu poftă în copilărie. Asta mănânc și acum atunci când mă duc acasă. Nu mă pot sătura de varză călită cu afumătură. Dar varza făcută de mine nu conține mereu afumătură. Asta pentru că încerc să găsesc un echilibru între plăcere și a fi o persoană responsabilă.
Așadar, proteina din varză este, de obicei, un piept de pui înăbușit și tăiat bucățele.


 În continuare am să vă dau "rețeta". 
Iar ghilimelele sunt pentru cârcotași. Pentru că vor fi unii, născuți cu varza călită-n sânge, care vor scrie câteva rânduri despre banalitatea ei. Dar, așa... pentru cultura lor generală... nu toată lumea face și știe să facă varză călită. Așa că eu pun rețeta fix pentru neștiutori. Cât despre restul, zic să o parcurgeți așa... de curiozitate. Ca să mai vedeți cum mai fac și alții varza călită.


 Ingrediente:
  • 2 kg de varză
  • 1 piept de pui (cam 500 grame)
  • 300 - 400 ml suc de roșii
  • câteva foi de dafin
  • 1 ceapă potrivită
  • condimente pentru varză 
  • boia iute/dulce
  • sare, piper


Metoda:

1. Varza se spală bine.


Scăpăm de cotor.


O dăm pe din două.

 
O tăiem fâșii subțiri.


Cu cât sunt mai subțiri fâșiile,
cu atât se va "topi" mai frumos varza.
Senzația de la prima gustare este fantastică.


 Îndesăm în cratiță fâșiile și le acoperim cu apă.




Nu vă faceți griji dacă cratița voastră 
pare să nu ia toată varza.
Volumul fâșiilor se va micșora pe măsură ce
aceasta fierbe și se înmoaie.


Pe măsură ce seacă, mai adăugați câte o cană cu apă.


 2. Tăiați pieptul de pui fâșii.


Rumeniți-l într-un pic de ulei de măsline în tigaie.


Condimentați-l cu ceva boia, sare, piper, busuioc, cimbru.


3. Ceapa se taie mărunt.


Aruncăm ceapa peste pui în tigaie, când 
puiul s-a rumenit binișor.


Lăsăm aromele să se întrepătrundă,
până ce devine și ceapa străvezie.


4. Revenim la cratița cu varză.
Când considerați că varza este fiartă, 
adăugați sucul de roșii.
Nu ne zgârcim (dar nici nu exagerăm)
cu condimente precum:
foi de dafin, boia, sare, 
condimente de varza de la Fuchs.

Condimentele pentru varză tind să se găsească
un pic cam greu în ultima vreme.
Așadar, puteți opta pentru o combinație
de cimbru, cu busoioc,
boia de ardei, boabe de piper și foi de dafin.


Evident că trebuie să adăugăm și carnea
tot acum, spre final.


Mai lăsăm așa...
Vreo 15 minute la foc mic.
Apoi dăm cratița la cuptorul preîncins al aragazului.
Lăsăm și aici 20 - 30 de minute.
Operațiunea asta ne asigură că varza, în 
forma ei finală,
o să se topescă-n gură de-a dreptul.


Eu am ales să servesc și cu un pic de mămăliguță,
mai ales că am făcut varianta cu puține grăsimi,
folosind pieptul de pui ca proteină.



Îmi place însă, enorm,
și cu scăriță sau costiță afumată.
Sau kaizer afumat.
Este singura formă în care mai mănânc carne
de porc/mezel.


Dacă folosiți scăriță/costiță afumată, fierbeți 
varza până se desprinde carnea de pe os.
Atunci puteți fi siguri că s-a îmbibat cum trebuie 
varza de aroma afumăturii.


Doar o urare de noroc și sănătate îmi 
mai trece acum prin minte,
așa că am să cam închei postarea aceasta.
Vă pupăcesc cu drag până la următoarea ;)

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu